Timpurilor verbale

Timpul

 Timpul este categoria morfologică a verbului care stabileşte raportul dintre momentul desfăşurării acţiunii şi momentul vorbirii.

Structura timpurilor verbale

Din punctul de vedere al structurii, timpurile verbale pot fi a) timpuri simple sau b) timpuri compuse.

1. Timpurile simple au următoarea structură: rădăcină + sufix + desinenţă

Sunt timpuri simple: prezentul, imperfectul, perfectul simplu, mai mult ca perfectul (toate timpuri ale modului indicativ) şi prezentul conjunctiv şi imperativul.

2. Timpurile compuse se caracterizează prin structura: verb auxiliar + verb de bază

Sunt timpuri compuse:

─ la modul indicativ: viitorul I (voi lucra), viitorul II (am să lucrez), viitorul anterior (voi fi lucrat);

─ perfectul conjunctiv (să fi lucrat);

─ timpurile modului condiţional-optativ: prezent(aş lucra), perfect (aş fi lucrat);

─ timpurile modului prezumtiv: prezent (va fi lucrând), perfect (va fi lucrat).

Timpurile compuse se formează cu ajutorul următoarelor verbe auxiliare: a fi, a avea, a vrea. Verbele de bază din componenţa timpurile compuse sunt la:

infinitiv:                       a cânta, a vedea, a spune, a citi, a hotărî;

participiu:                   cântat, văzut, spus, citit, hotărât;

gerunziu:                     cântând, văzând, spunând, hotărând;

prezent conjunctiv:     să cânt, să văd, să spun, să citesc, să hotărăsc.

Persoana şi numărul

Verbul are trei forme de persoană la singular şi trei forme la plural. Indicele gramatical al persoanei sunt:

а) în structura timpurilor simple – terminaţiile personale:

Eu întreb Tu întrebi El, ea întreabă

Noi întrebăm Voi întrebaţi Ei, ele întreabă

b) în structura timpurilor compuse prin forma verbului auxiliar:

Eu am întrebat Tu ai întrebat El, ea a întrebat

Noi am întrebat Voi aţi  întrebat Ei, ele au întrebat