duminică, 12 iulie 2015

Modul conjunctiv

Modul conjunctiv
 Prezent
Prezentul conjunctiv are structura + verb: să învăţ, să văd, să spun, să cobor.
La pers. 1 sg., 2 sg., 1 pl., 2 pl., forma verbului este omonimă cu forma de indicativ prezent. La pers. 3 sg., 3 pl.:
a) verbele terminate la indicativ prezent în au la conjunctiv -e. (învaţă să înveţe);
b) verbele terminate la indicativ prezent în -e au la conjunctiv . (spune să spună).
Pentru prezentul conjunctiv este caracteristică omonimia pers. 3 sg. = pers. 3 pl.
 
Modele de conjugare
 
I
II
III
să învăţ
să înveţi
să înveţe
să învăţăm
să învăţaţi
să înveţe
să lucrez
să lucrezi
să lucreze
să lucrăm
să lucraţi
să lucreze
să văd
să vezi
să vadă
să vedem
să vedeţi
să vadă
să spun
să spui
să spună
să spunem
să spuneţi
să spună
IV
să dorm
să dormi
să doarmă
să dormim
să dormiţi
să doarmă
să citesc
să citeşti
să citească
să citim
să citiţi
să citească
să cobor
să cobori
să coboare
să coborâm
să coborâţi
să coboare
să hotărăsc
să hotărăşti
să hotărască
să hotărâm
să hotărâţi
să hotărască






 Perfect
 Perfectul conjunctiv este alcătuit din prezentul conjunctiv invariabil al verbului a fi (să fi) şi participiul invariabil al verbului de conjugat. Este deci un timp invariabil după persoane.
 
Modele de conjugare
Eu / tu / el / ea / noi / voi / ei / ele să fi învăţat, să fi văzut, să fi spus, să fi coborât

Timpurilor verbale

Timpul
 Timpul este categoria morfologică a verbului care stabileşte raportul dintre momentul desfăşurării acţiunii şi momentul vorbirii.
Structura timpurilor verbale
Din punctul de vedere al structurii, timpurile verbale pot fi a) timpuri simple sau b) timpuri compuse.
1. Timpurile simple au următoarea structură: rădăcină + sufix + desinenţă
Sunt timpuri simple: prezentul, imperfectul, perfectul simplu, mai mult ca perfectul (toate timpuri ale modului indicativ) şi prezentul conjunctiv şi imperativul.
2. Timpurile compuse se caracterizează prin structura: verb auxiliar + verb de bază
Sunt timpuri compuse:
─ la modul indicativ: viitorul I (voi lucra), viitorul II (am să lucrez), viitorul anterior (voi fi lucrat);
─ perfectul conjunctiv (să fi lucrat);
─ timpurile modului condiţional-optativ: prezent(aş lucra), perfect (aş fi lucrat);
─ timpurile modului prezumtiv: prezent (va fi lucrând), perfect (va fi lucrat).
Timpurile compuse se formează cu ajutorul următoarelor verbe auxiliare: a fi, a avea, a vrea. Verbele de bază din componenţa timpurile compuse sunt la:
infinitiv:                       a cânta, a vedea, a spune, a citi, a hotărî;
participiu:                   cântat, văzut, spus, citit, hotărât;
gerunziu:                     cântând, văzând, spunând, hotărând;
prezent conjunctiv:     să cânt, să văd, să spun, să citesc, să hotărăsc.
Persoana şi numărul
Verbul are trei forme de persoană la singular şi trei forme la plural. Indicele gramatical al persoanei sunt:
а) în structura timpurilor simple – terminaţiile personale:
Eu întreb
Tu întrebi
El, ea întreabă
Noi întrebăm
Voi întrebaţi
Ei, ele întreabă
b) în structura timpurilor compuse prin forma verbului auxiliar:
Eu am întrebat
Tu ai întrebat
El, ea a întrebat
Noi am întrebat
Voi aţi  întrebat
Ei, ele au întrebat

Verbul

Verbul
1. Verbul este partea de vorbire flexibilă care denumeşte acţiuni. Sistemul gramatical al verbului include:
forme predicative (modurile personale);
forme nepredicative (moduri nepersonale).
2. Totalitatea formelor predicative constituie conjugarea verbului. Prin opoziţia acestor forme se exprimă următoarele categorii gramaticale: diateza, modul, timpul, persoana, numărul şi genul.
3. Formele nepredicative ale verbului sunt: infinitivul, participiul, gerunziul şi supinul.
Formele predicative ale verbului apar întotdeauna în calitate de predicat. Formele nepredicative joacă un rol dublu:
─ intră în componenţa formelor verbale compuse (infinitivul, participiul, supinul).
─ se întrebuinţează ca părţi de propoziţie îndeplinind funcţiile sintactice ale substantivului, adjectivului sau ale adverbului.
Clasificarea verbelor
Verbele se pot clasifica în funcţie de următoarele criterii:
a) după particularităţile de formă pe care le prezintă la conjugare (clasele gramaticale);
b) după sens şi după rolul lor în propoziţie (clasele lexico-gramaticale).
Clase gramaticale
1. Clasificarea verbelor după conjugarea lor cu sau fără pronume reflexive neaccentuate
 Din acest punct de vedere se disting: a) verbe nepronominale şi b) verbe pronominale.
a) Verbele nepronominale nu au la infinitiv şi nici nu primesc la conjugare formele neaccentuate ale pronumelor reflexive: a merge, a ajunge,  a vorbi, a spune etc.
b) Verbele pronominale (sau reflexive) au în structura infinitivului şi se conjugă cu ajutorul formelor neaccentuate ale pronumelor reflexive. După cazul pronumelui reflexif ele sunt de două feluri:
─ verbe construite cu pronumele reflexiv în acuzativ: a se duce, a se uita, a se întrista, a se grăbi etc.
─ verbe construite cu pronumele reflexiv în dativ: a-şi aminti, a-şi imagina, a-şi reveni, a-şi reveni etc.
2. Clasificarea verbelor după sufixul de infinitiv prezent
După acest criteriu verbele se clasifică în 4 conjugări.
Verbele de conjugarea I şi a VI-a se împart în câte două subclase după cum se conjugă la indicativ prezent cu sau fără sufixele -ez (I), -esc, -ăsc (IV).
 
Conjugarea
 
Sufixul
de infinitiv
Sufixul prezentului indicativ
Exemple
infinitiv
indicativ prezent
I
-a
-ez, -ează
a învăţa
a desena
învăţ, învaţă
desen-ez, desen-ează
 
 
 
 
 
II
-ea
a vedea
văd, vede
 
 
 
 
 
III
-e
a merge
merg, merge
 
 
 
 
 
IV
-i
 
-esc, -eşte
a veni
a citi
vin, vine
cit-esc, cit-eşte
-ăsc, -ăşte
a coborî
a hotărî
cobor, coboară
hotâr-ăsc, hotăr-ăşte
3. Clasificarea verbelor în funcţie de gradul de variabilitate a rădăcinii.
Pe baza acestui criteriu verbele se grupează în două clase:
1) Verbele regulate. Sunt verbele care în procesul flexiunii îşi păstrează neschimbată rădăcina. Aceasta este majoritatea absolută a verbelor: a admira, a cânta, a bate, a oferi. De menţionat că şi radicalul unora dintre aceste verbe suferă anumite modificări: în componenţa lor se produc alternanţe vocalice şi alternanţe consonantice: cânt, cânţi, spun, spui etc.
2) Verbe neregulate. Sunt verbele care îşi modifică total sau parţial rădăcina în timpul flexiunii. Există următoarele verbe neregulate: a fi, a avea, a vrea, a da, a lua, a bea, a mânca, a sta.

vineri, 10 iulie 2015

Filmulete interesante

 
 
 
 
 
 

Substantivul




Schema analizei morfologice a substantivului
 
1. Partea de vorbire:
 
– substantiv
– forma-tip (nominativ, singular, forma nearticulată)
2. Clasa lexico-gramaticală:
 
– substantiv comun / propriu
– substantiv animat / inanimat
3. Clasa flexionară:
 
– genul: masculin / feminin / neutru
4. Categoriile gramaticale:
 
– numărul: singular / plural
– cazul: N., G., D., A., V.
– categoria determinării: forma nearticulată / forma articulată nehotărât / forma articulată hotărât
5. Funcţia sintactică:
 
– subiect, atribut, nume predicativ, complement
 
Model de analiză morfologică a substantivului
Drumurile şi potecile erau pustii.   (M. Sadoveanu)
drumurile
1) substantiv (drum)
2) comun, inanimat
3) genul neutru
4) plural, nominativ, forma articulată hotărât (articolul -le)
5) subiect

Analiza morfologică a părţilor de vorbire


Analiza morfologică a părţilor de vorbire
 
Analiza morfologică constă în identificarea părţilor de vorbire şi în stabilirea principalelor caracteristici ale lor.
Analiza morfologică presupune următoarele etape:
  • segmentarea textului în unităţi de analizat;
  • încadrarea cuvântului analizat într-una dintre părţile de vorbire;
  • caracterizarea acestei părţi de vorbire:
a) prin menţionarea categoriilor gramaticale (pentru părţile de vorbire flexibile);
b)
prin indicarea trăsăturilor lexico-gramaticale (pentru părţile de vorbire neflexibile).

Părţile de vorbire

Părţile de vorbire
 
Cuvintele din limba română se împart în următoarele clase, numite tradiţional părţi de vorbire: substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul, adverbul, prepoziţia, conjuncţia şi interjecţia.
Din punct de vedere morfologic, părţile de vorbire pot fi:
a) flexibile (îşi schimbă forma în raport cu anumite categorii gramaticale): substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele şi verbul;
b) neflexibile (sunt invariabile în raport cu categoriile gramaticale): adverbul, prepoziţia, conjuncţia, interjecţia.
Substantivul, adjectivul, pronumele şi numeralul alcătuiesc clasa numelui. Cu unele excepţii, cuvintele din clasa numelui se declină. Astfel, substantivul îşi schimbă forma în raport cu numărul, cazul şi categoria determinării. Adjectivele şi unele numerale sunt variabile după gen, număr şi caz. Categoriile după care se schimbă pronumele sunt persoana, numărul, cazul şi genul.
Verbul, care se conjugă, îşi schimbă forma în raport cu diateza, modul, timpul, persoana şi numărul.
Adverbul are categoria gradelor de comparaţie. Totuşi, el nu este o parte de vorbire flexibilă deoarece, în raport cu această categorie, adverbul propriu-zis nu suferă niciun fel de modificări formale. Gradele de comparaţie sunt exprimate la adverb cu ajutorul unor cuvinte cu rol de instrumente gramaticale.
Prepoziţia, conjuncţia şi interjecţia sunt părţi de vorbire neflexibile, deoarece nu-şi pot schimba forma în raport cu categoriile gramaticale.